Cu ajutorul naturii am reuşit să evităm varietatea obişnuită – mai degrabă ameţitoare – de produse. Aceasta e, bineînţeles, mult mai eficient decât orice încercare omenească de reproducere artificială. Produsele noastre se adresează tuturor iubitorilor de caini, prin intermediul medicilor veterinari, care în cadrul competenţei lor de specialitate au ajuns la concluzia că hrana câinilor poate şi trebuie să acţioneze în mod preventiv, dar şi curativ în cazul unor boli apărute. Firma noastră, tânără şi flexibilă, oferă canidelor diete recomandate de medici veterinari şi de terapeuţi şi suplimente alimentare dietetice luând în considerare cerinţele şi cunoştinţele recunoscute. Astfel, în cadrul responsabilităţii noastre pentru canide, noi oferim garanţia unor produse netestate pe animale. Nu se utilizează coloranţi şi solvenţi. Aşa după cum se poate şi verifica, se exclud modificările genetice de aceea nu utilizăm soia .
Lupul Canis lupus * - deci „adevăratul” câine primar – mănâncă în libertate în principal carne precum cerbul, capra, căprioara, capra neagră, muflonul, raţa şi porcul mistreţ. Oaia reprezintă în Europa prada cea mai importantă pentru aceştia. În meniu se mai află animale mai mici precum iepurele, iepurele de casă, marmota şi mamiferele mici. Lupii mănâncă ocazional şi păsări, reptile, amfibieni şi insecte precum şi fragi şi iarbă. Ultimele stimulează digestia şi servesc în plus, printre altele drept hrană pentru pui. Atunci când nu există nimic de mâncare, lupul poate supravieţui de ex. şi cu afine, rădăcini şi cu alte bunătăţi vegetale. Deşi lupul e în primul rând un carnivor, el este dependent şi de vitamine şi alte componente din hrana vegetală. Există chiar şi lupi care s-au specializat în pescuit.
GUSTUL CEL MAI BUN E CEL NATURAL.
Carnea, diferitele componente ale plantelor, ierburile din Pădurea Neagră, toate prelucrate cu grijă şi uleiurile vegetale presate la rece fac produsele Lupovet atât de gustoase şi nutritive. Astfel aveţi siguranţa obţinerii unei hrane pentru animale foarte bună la un preţ corect prin intermediul medicului dumneavoastră veterinar. Hrana este produsă pentru noi, după reţetele noastre – printr-un control al calităţii independent – de către producători selectaţi atent şi comercializată direct sau prin intermediul doctorului dumneavoastră veterinar.
Prin structura lor de bază care se menţine şi după procedurile delicate de fabricare a acestora, produsele Lupovet acţionează ca un balsam pentru intestin. Se poate demonstra faptul că temperaturile ridicate până la 133 °C şi presiunea până la 8 bar a procedurilor de fabricare moderne şi ieftine pot să modifice conţinutul de substanţe; substanţa de bază poate fi distrusă în mod necontrolat, ceea ce duce la necesitatea infuziei de vitamine artificiale.
PRESAREA LA RECE "AQUQPRESS" ESTE MULT MAI BUNĂ.
După fierberea necesară din punct de vedere igienic surselor de carbohidraţi şi proteine, hrana Lupovet este presată în mod tradiţional în râşniţă cu apă rece la maxim 38 °C împreună cu cele mai bune ingrediente. Calitatea produselor este verificata la laboratorul pentru analiza alimentelor şi a mediului – Johann Neuwied; Laboratorul eurofins, Bremen. Astfel am reuşit să împiedicăm denaturarea termică a conţinutului de substanţe cu ajutorul presării „aquapress” - exclusiv la Lupovet . În acest mod este asigurat un conţinut maxim de vitamine şi minerale naturale, dar şi o structură de bază săţioasă şi stimulantă pentru intestin a ingredientelor adăugate în hrană. Orientarea spre natural înseamnă şi următoarele: fără coloranţi şi conservanţi chimici, fără componente ale produselor modificate genetic.
Vă recomandăm să efectuaţi chiar dumneavoastră testul apei: la introducerea granulelor noastre Lupovet în apă, acestea se scufundă complet, în timp ce hrana extrudată macerată la maxim şi presată termic disponibilă în comerţ rămâne la suprafaţa apei. Conservarea produselor Lupovet este efectuată exclusiv cu ajutorul rozmarinului şi vitaminelor naturale C şi E.
Medicul dumneavoastră veterinar vă poate sfătui mai în detaliu în ceea ce priveşte importanţa hranei bazate pe ingrediente naturale a câinelui dumneavoastră pentru prevenirea şi vindecarea diverselor boli.
In continuare puteţi afla mai multe informaţii despre lup* şi biologia acestuia:
http://www.wild.unizh.ch/wolf
http://de.wikipedia.org/wiki/Wolf#Ern.C3.A4hrung
*lup canis lupus : Clasa: mamifere Ordin: animale de pradă Carnivora Familia: Canidae Genul: câini veritabili Canis Specie: lup Canis lupus
Câine domestic ** : Canis lupus familiaris
** Johannes Rau afirma despre cel puţin unul dintre câinii săi „Scooter” : „catastrofic pe post de câine, însa de neinlocuit ca om”. |